2. Latimea gingiei atasate in raport cu sanatatea parondontala

Exista doua studii realizate in anii 70, care sunt des citate dar contradictorii, cu privire la raportul dintre latimea gingiei atasate si sanatatea gingivala. Rezultatele obtinute de Lang si Loe arata ca “toate suprafetele cu o latime a gingiei keratinizate mai mica de 2.0 mm prezinta inflamatii din punct de vedere clinic. Pe de alta parte studiul realizat de Miyasato si colaboratorii sai demonstreaza ca ariile cu latime minima a gingiei atasate pot sa nu fie predispuse inflamatiei determinate de aparitia placii. In interpretarea acestor rezultate trebuie tinut cont de faptul ca ambele studii au raportat doar rezultate clinice si nu histologice, care sunt mai obiective.

In aceasta perioada, numeroase proceduri chirurgicale erau indicate bazandu-se pe faptul ca o latime minima a gingiei atasate este necesara pentru mentinterea sanatatii parodontale.

La inceputul anilor 80 Wennstrom, Lindhe si Nyman Group au realizat o serie de trei experimente care au aratat ca in absenta placii bacteriene, regenerarea tesutului moale nu a prezentat semne de inflamatie indiferent de prezenta zonei keratinizate.

Pe scurt, mentinerea unei igiene orale corespunzatoare face ca latimea gingiei atasate sa nu fie un factor crucial in mentinerea sanatatii gingivale.

3. Latimea gingiei atasate si recesiunea

Wennstrom a realizat un studiu pe 26 de situsuri la 6 pacienti cu un minim de gingie atasata sau chiar lipsa acesteia (extrasa chirurgical) pe durata a 5 ani. Simultan, alte 12 situsuri, doua pe pacient, cu o latime de gingiei atasata adecvata au fost incluse ca si situsuri de control. S-a reportat recesiune in 2 din cele 26 de situsuri si 3 din cele 12 situsuri. Patru dintre aceste situsuri au fost la un singur pacient. Rezultatele clinice ale acestui studiu sunt ca nu exista dovezi care sa arate ca prin marirea latimii gingiei atasate intr-o zona de recesiune aceasta va intarzia progresia recesiunii.

Rezultatele obtinute de Lindhe si Nyman intr-un alt studiu au concluzionat ca zonele cu o gingie atasata mai ingusta nu sunt predispuse recesiunii ci de fapt prezenta recesiunii se manifesta prin ingustarea gingiei atasate.

Inflamatia localizata intr-o portiune subtire de gingie poate implica intregul volum de tesut gingival iar remodelarea care va avea loc an consecinta va duce la o recesiune rapida a marginii gingivale, pe cand intr-o portiune groasa de gingie aceasta leziune inflamatorie va fi restransa doar la o parte a sulcusului si nu va implica tesutul gingival periferic. Aceasta ar putea predispune la formarea de pungi parodontale si nu recesiune. Desi exista dovezi ca unii factori ai periajului pot fi asociati cu progresarea procesului de recesiune gingivala, nu exista o concluzie definitiva in acest sens.

Pozitionarea unei restauratii subgingivale intr-un situs cu o latime inadecvata va duce la inflamatii ce vor implica majoritate volumului de tesut conjunctiv prezent iar uneori va determina recesiunea marginii gingivale.

In concluzie volumul de tesut conjunctiv al gingiei are o semnificatie mai mare decat latimea, determinand astfel susceptibilitate la recesiune. Prezenta unui volum adecvat este si mai important in situsuri in care restauratiile au margini subgingivale plasate.