Smaltul dentar este tesutul cel mai dur al dintelui si al organismului si acopera coroana dentara in totalitate. Acesta are origine ectodermica, grosimea lui este neuniforma – mai mica la coletul dintelui si creste spre fetele active, unde este maxima si ajunge la 2-3mm la nivelul varfurilor cuspizilor.
Smaltul nu contine celule, ceea ce face ca din punct de vedere histologic sa nu fie considerat un tesut propriu-zis. Smaltul, spre deosebire de alte tesuturi dentare, are o configuratie definitiva chiar de la eruptie.
Datorita duritatii sale ridicate (1-8 unitati pe scara MOOHS) rezista foarte bine la fortele de masticatie care se exercita asupra lui.
Smaltul este o substanta mineral organica, fiind alcatuita din doua componente: una anorganica si una organica.
Componenta anorganica este alcatuita dintr-un fosfat de calciu cristalizat sub forma de apatita, mai exact este o hidroxiapatita Ca10[PO4]6[OH]2. Aceasta componenta are o pondere de 96%. In afara de hidroxiapatita, componenta anorganica mai contine fluoruri si foarte mici procente de Magneziu, Cupru, Aluminiu, Nichel, Sodiu.
Componenta organica a smaltului are o pondere foarte mica, in jur de 1-1,2%, fiind variabila in functie de varsta dintelui. Aceasta componenta contine proteine, colagen, lipide si citrati. In afara de acestea, in compozitia smaltului se gaseste un procent mic de apa (2,5-3%).
Smaltul este alcatuit din prisme care au o directie de la jonctiunea amelo-dentinara spre exterior, fiind unite intre ele de o substanta interprismatica. Directia prismelor este variabila in diferite zone topografice ale coroanei dintelui. La nivelul fetelor active ale dintilor au o directie verticala, este oblica pe fetele laterale si orizontala la nivelul coletului. Fiecare prisma se intrepatrunde cu prisma vecina. In perioada de edificare a smaltului, toate prismele se formeaza printr-o rata apozitionala zilnica, ce confera smaltului un aspect striat.
In timpul formarii smaltului pot apare unele defecte:
- microlamele – spatii intre prismele de smalt;
- lamele – discontinuitati la suprafara smaltului, care se pot intinde uneori in profunzime;
- fisuri – datorate alternatei cald-rece, facilitand penetrarea florei microbiene a cavitatii bucale spre profunzimea tesuturilor dentare;
- spatii hipocalcifiate – apar la jonctiunea dintre prismele de smalt si sunt umplute de o componenta organica.
Defectele structurale ale smaltului constituie factori favorizanti, de penetrare a tesuturilor dure de flora microbiana a cavitatii bucale.
Caracteristicile smaltului dentar
Duritatea este proprietatea cea mai importanta, confera coroanei dintelui o inalta rezistenta la zgariere, abraziune, slefuire. Duritatea este variabila de la dinte la dinte, de la individ la individ si este dependenta de grosimea smaltului, de gradul de mineralizare si de orientarea prismelor de smalt.
Grosimea smaltului este variabila in sens cervico-ocluzal. Este maxima la nivelul fetelor sau marginilor active si descreste spre coletul dintelui, unde este minima.
Culoarea smaltului este dependenta de culoarea dentinei, deoarece smaltul este semi-transparent si imprumuta culoarea dentinei. Culoarea este mai deschisa spre incizal, unde dentina are o grosime minima si se extinde spre cervical, unde dentina are o grosime maxima. Culoarea smaltului poate fi modificata in timp, prin formarea placii bacteriene sau se poate modifica in urma perturbarii metabolismului mineral.
Smaltul prezinta un grad de elasticitate care contribuie la amortizarea unor presiuni masticatorii; aceasta elasticitate fiind completata de elasticitatea dentinei.
Smaltul prezinta un grad de solubilitate in mediul acid. Aceasta proprietate il face vulnerabil fata de flora acidogena a cavitatii orale. Fluorurile din compozitia smaltului micsoreaza gradul de solubilitate.
Smaltul prezinta un grad de permeabilitate. El se comporta ca o membrana, poate fi penetrat de unele substante din cavitatea orala, in deosebi de unele saruri minerale si in mod special pentru fluoruri.
