Sinusul maxilar este o cavitate situata in maxilarul superior. Volumul sinusului maxilar este in medie de 10-15 cm3 dar poate fi mai mic sau mult mai mare. Acesta are o forma asemanatoare cu a maxilarului si este delimitata de 5 pereti.
Peretele superior este subtire si are raporturi cu orbita si celulele etmoidale. In grosimea lui se gaseste canalul suborbital.
Peretele inferior constituie planseul sinusului si este situat, in majoritatea cazurilor, sub nivelul planseului foselor nazale. Peretele inferior are rapoarte cu alveolele premolarilor si molarilor, uneori aceste alveole ajung in sinusul maxilar, in alte situatii mucoasa sinusala vine in contact cu alveolele fara interpozitia unui strat de os. In aceste situatii, mucoasa sinusala poate fi lezata in timpul tratamentelor endodontice, sau in timpul unor extractii dentare, cand se pot produce comunicari buco-sinusale.
Peretele anterior al sinusului corespunde fosei canine si este subtire, fiind strabatut de canalele dentare superioare si anterioare.
Peretele posterior este mai gros si corespunde tuberozitatii maxilare.
Peretele medial corespunde peretelui lateral al foselor nazale. Aici se gaseste orificiul de comunicare intre sinusul maxilar si fosele nazale, care se realizeaza la nivelul meatului mijlociu. Cunoasterea rapoartelor dento-sinusale are importanta practica deosebita deoarece unele manopere de chirurgie stomatologica pot conduce la deschiderea sinusului maxilar, pot fi impinse accidental unele radacini, cu complicatii nedorite.
Oasele maxilare sunt formate din os spongios, delimitate de o corticala externa si alta interna. Aceasta structura este putin rezistenta la traumatismem, dar rezista foarte bine la fortele de masticatie, datorita unor zone de condensare osoasa, determinate de solicitarile functionale ale muschilor ce se insera pe maxilar.
Sub actiunea presiunilor se formeaza travee osoase ce se orienteaza in functie de directia solicitarilor functionale, intarind maxilarul cu stalpi de rezistenta sau linii de rezistenta. Liniile de rezistenta se pot clasifica in linii de rezistenta verticale (aceste linii preiau fortele dintilor si le conduc spre apofiza frontala, spre peretele anterior al sinusului si spre apofiza pterigoidiana) si de rezistenta orizontale (care leaga liniile verticale intre ele si le solidarizeaza). Liniile de rezistenta pot fi intalnite si la nivelul boltii palatine osoase. Unele au o directie transversala, de la procesele alveolare la sutura medio-sagitala, iar altele au o directie antero-posterioara de-a lungul proceselor alveolare.
Ansamblul acestor travee osoase de forta dau viscerocraniului capacitatea de a rezista fortelor de tractiune musculara ca si presiunilor exercitate de mandibula prin intermediul arcadelor dentare in timpul exercitarii functiei masticatorii.
