parodontita juvenila

sursa foto: erste-zahnarztmeinung.de

Parodontita juvenila debuteaza in copilarie sau in adolescenta, si are o progresie rapida si distructiva. Aceasta sfarseste prin a provoca pierderea dintilor inca de la inceputul vietii adulte, iar uneori, chiar mai devreme.

Este o afectiune rar intalnita si atinge un procent de 0,06–0,20% la copii intre 14 si 24 de ani. Sexul feminin este de pana la patru ori mai afectat decat sexul masculin si exista si o predispozitie familiala.

Exista doua forme de parodontita juvenila:

  • forma localizata: aceasta afecteaza incisivii centrali si primii molari de pe ambele arcade, si nu exista manifestari la nivelul altor dinti;
  • forma generalizata: se caracterizeaza prin alveoliza generalizata la nivelul tuturor dintilor, survine in general dupa 18–19 ani si este adeseori rezultatul progresarii formei localizate.

Care sunt caracteristicile parodontitei juvenile? In primul rand, acest tip de parodontita afecteaza persoanele cu varsta cuprinsa intre 14 si 25 de ani, acestia nu prezinta factori de retentie a placii bacteriene, placa si tartrul este relativ absent, exista leziuni localizate initial la nivelul primilor molari si a incisivilor si exista o flora microbiana specifica (Capnocytophaga gingivalis, A. actinomycetemcomitans).

Caracteristic, atat in parodontita juvenila localizata cat si in cea generalizata, inflamatia gingivala este redusa, placa bacteriana este in cantitate redusa sau chiar absenta iar leziunile sunt simetrice. Dintii devin mobili prin diminuarea suportului osos, ducand la tulburari de ocluzie destul de importante.

Aspecte radiologice. Ortopantomografia arata o alveoliza verticala importanta, pungi infraosoase care ajung pana la apex. In forma de parodontita localizata, pierderea osoasa se intalneste la nivelul incisivilor si a primilor molari permanenti. Pierderea osoasa are forma unui arc de cerc, pornind de la fata distala a celui de-al doilea premolar pana in fata meziala a celui de-al doilea molar. In forma generalizata, pierderea osoasa se intalneste la nivelul tuturor sau la majoritatea dintilor.

Prognostic si tratament

In functie de forma pe care o are pacientul, prognosticul poate fi usor favorabil sau defavorabil. Parodontita juvenila generalizata este frecvent asociata unor afectiuni sistemice, are un prognostic mult mai defavorabil decat forma localizata. Pacienţii cu forma localizată de boală pot raspunde la terapia standard.

Se indica administrarea sistemica de tetraciclina 250 mg, de 4 ori pe zi sau doxicyclina 100 mg/pe zi, timp de cel puţin o saptamana in conjunctie cu terapia mecanica locala.

In cazul in care se indica o manopera chirurgicala se prescrie tetraciclina sistemic, incepand cu o ora inainte de manopera chirurgicala.

Clatitul oral cu clorhexidina contribuie la controlul placii si la grabirea vindecarii. In cazurile refractare la acest tratament se poate prescrie conform antibiogramei combinatia de amoxicilina si metronidazol.