Datorita particularitatilor embriogenetice si morfologice, oasele maxilare sunt afectate de o patologie frecventa si variata. Printre numeroasele afectiuni care se intilnesc la acest nivel, un loc important datorita implicatiilor practice il ocupa chisturile oaselor maxilare care includ variate forme anatomo-clinice, cele mai multe in legatura cu aparatul dentar si bolile acestuia.

De cele mai multe ori, diagnosticul chisturilor oaselor maxilare nu ridica probleme deosebite, simptomatologia clinica si radiologica a acestora fiind relativ caracteristica. Sunt insa si situatii in care aspectul clinic si imaginile radiologice pot induce in eroare, existind unele aspecte asemanatoare si in alte afectiuni. Din pacate, unele dintre aceste afectiuni care pot fi confundate cu chisturile de maxilar au o gravitate mult mai mare, in aceasta categorie incluzandu-se atat leziuni benigne cum ar fi tumora cu mieloplaxe si ameloblastomul, cat si unele leziuni maligne cum ar fi carcinomul sau sarcomul cu localizare centrala. In astfel de situatii, diagnosticul eronat poate avea efecte dezastruoase pentru pacient, motiv pentru care este imperios necesara utilizarea tuturor metodelor si analiza foarte atenta a simptomelor in vederea obtinerii unui diagnostic corect, hotarator pentru stabilirea conduitei terapeutice.

De multe ori, cu toate eforturile, numai examenul histopatologic este in masura sa stabileasca adevarul.

Chisturile maxilarelor sunt tumori benigne legate de sistemul dentar, prezentandu-se ca un grup eterogen de formatiuni cavitare captusite cu o membrana epiteliala in majoritatea cazurilor si avand un continut lichidian, semisolid sau gaz.

La nivelul celor doua oase maxilare intalnim in functie de originea epiteliului doua mari grupe de chisturi epiteliale sau chisturi adevarate propriu-zise si anume:

  • chisturi epiteliale odontogene
  • chisturi epiteliale neodontogene

Mai exista si o a treia grupa de asa zise chisturi, care nu sunt chisturi in adevaratul sens, deoarece ele nu sunt captusite cu epiteliu. Se prezinta sub forma unor geode (cavitati) in interiorul oaselor maxilare fiind cunoscute sub numele de chisturi neepiteliale, pseudochisturi sau cavitati esentiale Stafne, ele nefiind incadrate in categoria chisturilor in ultima clasificare OMS. In general, pseudochisturile se localizeaza de preferinta in alte zone ale scheletului uman.

O prima clasificare, recunoscuta si adoptata de Centrul International de referinta pentru definirea histologica a tumorilor odontogene a OMS, este cea prezentata de Pindborg si Kramer in 1983. Astfel sunt clasificate urmatoarele categorii de chisturi:
I. Chisturi epiteliale
A. Chisturi odontogene
a) de origine inflamatorie (provin din resturile epiteliale Malassez)

  • chistul radicular (periapical, periodontal apical)
  • chistul rezidual
  • histul colateral inflamator
  • chistul paradentar

b) de dezvoltare (provin din epiteliul adamantin sau din sacul folicular)

  • chistul folicular (dentiger, pericoronar, coronodentar)
  • chistul de eruptie
  • chistul lateral parodontal (de eruptie)
  • chistul gingival al copiilor (infantil)
  • chistul gingival al adultilor
  • chistul odontogen calcifiat
  • chistul primordial (keratochistul)

B. Chisturi epiteliale neodontogene (proprii maxilarelor)

  1. chistul median nazo-palatin (al canalului incisiv)
  2. chistul median palatin posterior
  3. chistul median alveolar superior
  4. chistul median mandibular
  5. chistul globulo-maxilar
  6. chistul nazoalveolar (nazolabial)

Aceste chisturi proprii maxilarelor, cu exceptia chistului nazo-palatin, care se formeaza din resturile canalului nazo-palatin, apar in zonele de coalescenta ale proceselor maxilare in timpul dezvoltarii embrionare, purtand numele de “chisturi fisurale”.

II. Chisturi neepiteliale

  • chistul osos simplu traumatic, chistul osos hemoragic solitar
  • chistul osos anevrismal
  • cavitati osoase idiopatice

III. Chisturi asociate in sinusul maxilar

  • chistul mucozal benign al sinusului maxilar
  • chistul ciliat chirurgical al maxilarului

O a doua clasificare este cea realizata de OMS in 1990, care exclude chisturile neepiteliale:
I. Chisturi de dezvoltare
1. Odontogene:

  • chistul gingival al sugarului (Epstein’s Pearls)
  • cheratochistul odontogen primordial
  • chistul dentiger (folicular)
  • chistul de eruptie
  • chistul periodontal lateral (de eruptie)
  • chistul calcifiat odontogen (Gorlin)

2. Neodontogene:

  • chistul nazopalatin (al canalului incisiv)
  • chistul nazolabial (nazal alveolar)
  • chistul globulomaxilar

II. Chisturi inflamatorii

  • chistul radicular
  • chistul lateral periodontal
  • chistul rezidual

III. Lacuna esentiala